Banner.

Banner Site.

duminică, 20 martie 2011

Lucian Bute din nou invingator.

Lucian Bute vs Brian Magee. Irlandezul făcut KO:
"Lucian Bute este cel mai bun pugilist pe care l-am întâlnit".
Pugilistul irlandez Brian Maggee a declarat că Lucian Bute este cel mai bun boxer pe care l-a întâlnit în carieră, după ce românul s-a impus, duminică, în meciul pentru titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, informează presa canadiană.
"Pur şi simplu Lucian este cel mai bun pugilist pe care l-am întâlnit. Este inteligent, loveşte cu forţă, fără să mai pun la socoteală că este greu de atins", a declarat Magee.
Magee a mai surprins declarând că Bute loveşte mai tare decât Carl Froch, adversarul său din 2006. "Lucian are mai multe putere. Este dificil să-i compari pe cei doi, dar cu siguranţă are mâini mai rapide şi abilităţi sportive mai bune", a afirmat Magee.
"Bute nu m-a lăsat să fac nimic, chiar am fost frustrat la un moment dat. Şi-a diversificat foarte bine atacurile. Cum mi-a dat lovituri în corp de câteva ori, credeam că va continua aşa, însă m-a surprins cu un upecut în bărbie pentru a pune capăt meciului", a declarat Magee.
Impresarul lui Brian, Pat Magee, a împărtăşit opinia pugilistului: "Suntem dezamăgiţi dar am văzut un mare campion în Lucian Bute. Este clar cel mai bun pugilist din lume la supermijlocie. Este numărul 1 şi cred că va rămâne mult timp. Brian mi-a spus imediat după meci că nu-i venea să creadă cât de bun este Bute. Mi-a spus că este cel mai bun pugilist pe care l-a întâlnit", a afirmat Pat Magee. (MEDIAFAX)

Sursa: Gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu