Banner.

Banner Site.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Raluca Arvat se mentine in forma la Ski.




Raluca Arvat a trăit două anotimpuri pe zi în vacanţa la schi de o săptămână cu care şi-a început anul.Destinatia a fost aceeaşi ca în ultimii patru ani: Murau, la 7-8 km de Kreischberg, locul în care skiul s-a dovedit a fi perfect.
Spre deosebire de alţi ani, soarele nu s-a putut dezlipi de Raluca şi grupul ei vesel, iar multele grade cu plus au făcut-o la un moment dat să se simtă ca în plină primăvară.
“În orăşelul în care am stat şi la baza pârtiei jurai că era primăvară, erau peste 11 grade.”, povesteşte amuzată prezentatoarea Ştirilor Pro TV din Sport.
Situaţia se schimba însă în momentul în care îşi punea ochelarii de schi la ochi şi urca spre vârful muntelui. Atunci, calendarul părea din nou să arate că este iarnă în toată regula.
“După ce ne prăjeam la soarele de la baza pârtiei, ajungeam în varful muntelui unde gradele erau câteva sub minus şi zăpada de 1 m. Împreună cu prietenii mei, schiam cât era ziua de lungă, bine camuflaţi din cauza vântului când eram sus, dar şi desfăcuţi la geci şi fără cască atunci când eram jos şi soarele ne zâmbea cu gura până la urechi”, a mai povestit Raluca Arvat.
Prezentatoarea a avut parte şi de o premieră desprinsă parcă din vis în această vacanţă: “zilele de schi se terminau cu o baie în piscina în aer liber, cu apă încălzită, la hotelul la care am fost cazati”.

Sursa: TvMania.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu